Departe de tine gandul sa te inscrii in categoria "femeilor fatale"? Numai cand te gandesti la stima de sine, la transformare, la a avea increderea unei femei puternice pe care o idolatrizezi, la... o noua tu, mintea nu te lasa nici macar sa te iti indrepti "privirile" acolo, caci le reteaza imediat: defectul x, boala y, o suferinta profunda, o silueta groaznica, haine ingrozitoare, o trauma, un handicap... toate ti se astern in fata si nu te mai lasa sa te uiti in stanga sau in dreapta. "Nu ai voie!", "Esti oricum urata", "Oricum nu poti, nu esti in stare", "Nu mai ai nicio solutie!", toate acestea se ivesc in minte, dandu-te intr-un final batuta. 2010 este Anul Tigrului, iar tu trebuie sa dai dovada ca esti o tigroaica de neinvins, puternica, tonica si capabila sa rezolve orice problema! Multe femei s-au aflat in situatia ta si au reusit! Nu uita, Richard Bach spunea ca "Mai devreme sau mai tarziu, cei care castiga sunt cei care cred ca pot". Fii o castigatoare!
Malcom Forbes: "Foarte multi oameni supraestimeaza ceea ce nu sunt si subestimeaza ceea ce sunt cu adevarat."
In general, femeile pornesc de la aspectul fizic sau de la lucrurile materiale atunci cand decad in ceea ce priveste stima de sine. Am citit o multime de posturi de pe forum ale multor femei, atat romance, cat si din alte tari, legate de frustrarile lor care le afecteaza increderea in ele; aproape toate se rezuma la aspectul fizic si la micile lui imperfectiuni.
Toate se plang de sanii mici/lasati, buzele prea subtiri, supraponderalitate, celulita, vergeturi, adica anumite "defecte" estetice extrem de vizibile care se rasfrang in interior: nu se mai vad frumoase, nu se mai simt atragatoare, devin izolate, rusinoase, frigide. Altele sufera de anumite boli jenante care lasa urme pe corp si fac din asta un adevarat cosmar. Altele sunt nemultumite de situatia materiala relativ precara si de imposibilitatea de a-si achizitiona ultimele genti de designer. Ce sa zic, adevarate frustrari, nu-i asa? Macar de ar fi doar atata; acestea sunt destul de simplu de "reparat". Insa de cele mai multe ori adevarata frustrare vine din interior, nu de la exterior! Oricum, acestea se pot rezolva intr-un final: va mai amintiti povestea Ioanei vizavi de marirea sanilor? Redescoperiti-i transformarea aici si schimbarea atitudinii odata cu eliminarea cauzei.
Jean De La Bruyere: "Valoarea unei persoane in aceasta lume este estimata in concordanta cu cat se pretuieste ea pe ea insasi."
Aici intervin adevaratele probleme, mult mai greu de solutionat si de recunoscut, mai ales! "Defectele" sufletului: experiente traumatizante, timiditate excesiva, un trecut 'agitat', aspecte care nu se pot trata cu o suma de bani, cu achizitioanrea unui produs sau cu o operatie estetica. Acestea sunt cel mai greu de depasit, dar inainte de a le depasi, trebuie a le intelege.
Unde gresesc astfel de femei?
- incearca sa uite in loc sa inteleaga ceea ce li se intampla si sa accepte situatia;
- dau vina pe altii pentru ceea ce li se intampla;
- asteapta sa vina o salvare de undeva din neant;
- cauta solutii la trairi pentru care nu exista asa ceva;
- cred ca "terapia" prin shopping, calatorii, vacante, cadouri, va rezolva problemele psihologice;
- ar vrea, dar n-ar vrea - nu stiu ce vor exact!
- uita ce inseamna "pas cu pas", vor totul dintr-odata.
Ce ar trebui sa faca?
Sa se intrebe daca cu adevarat problema vine de la exterior si nu din interior si daca da, sa o rezolve:
- pentru un defect exista operatie estetica (o sa spui ca nu ai banii necesari: iti zic eu ca atunci cand iti dorestic cu adevarat ceva, cand simti ca acel lucru ti-ar aduce bunastrea, fericirea, sau cum vrei sa o numesti, poti face chiar si sacrificii - scuza asta denota faptul ca nu aceea este cu adevarat problema ta - mai cauta!"
- pentru o silueta frumoasa exista o sumedenie de solutii si mai scumpe, si mai ieftine, pe toate gusturile: de la diete, antrenamente, programe, masaje, produse, etc. Trebuie doar sa vrei!
Iar daca vine din interior, lucrurile se complica... de multe ori respectivele persoane fiind lipsite de solutii practice si neavand rabdarea gasirii unui mod de a alina suferinta intr-un mod constructiv
- sa incerce sa isi puna intrebari in legatura cu ce i s-a intamplat/simte, pentru a intelege exact ce i se intampla;
- sa vorbeasca cu cei din jur despre respectiva problema;
- sa se mobilizeze, si atunci cand simte ca este fara iesire, sa apeleze la un specialist;
- sa nu incerce sa ingroape trecutul, ci sa il analizeze;
- sa priveasca si partile "bune" ale problemei, sa descopere de ce s-a intamplat asa...pentru ca totul se intampla cu un scop;
- sa inceteze a mai spune "eu sunt vinovata"; sa se intrebe: oare chiar sunt eu vinovata? sau in ce masura sunt eu vinovata si in ce masura celalalt?
Toate acestea pentru a nu ajunge in situatiile urmatoare:
Anya1970: "Am facut un avort in urma cu 16 ani si de atunci nu mai ma simt femeie. Nu cred ca am mai fost vreodata fericita de atunci, in adevaratul sens al cuvantului. Nimeni nu stie de fapta mea ingrozitoare. Ulterior am facut un copil: o fata! Dar nu stiu de ce, nu am fost atat de fericita cand am nascut-o. O iubesc, cred, pana la urma este parte din mine si trebuie sa o iubesc, dar experienta aceea ingrozitoare ma urmareste si astazi. Parca as retrai periodic un film de groaza: amintirile ingrozitoare ale chiuretajului, momentul in care medicul mi-a spus ca "gata, ai scapat", m-am simtit ingrozitor... pana la urma de ce am scapat? Sau mai bine zis, atunci m-am ingropat in adevarata problema? Poate va intrebati de ce nu am zis nimanui: eram proaspat casatorita, eu nu imi doream copii la acea varsta, nu eram pregatita, vroiam ca tinerele femei casatorite sa ma distrez, sa mai treaca ceva timp pana sa am copil; sotul meu nu ar fi acceptat niciodata sa avortez, si pentru ca a face un chiuretaj nu necesita o spitalizare indelungata, am facut acest lucru fara sa stie; atunci m-am simtit rau, dar parea ca totul trecuse dupa aproximativ o luna, o luna si jumatate; apoi, in timp, au venit discutiile din partea sotului despre copii, parca s-ar fi reintors problema, nu m-am gandit niciodata ca o simpla discutie ma va afecta atat de tare.. de atunci totul a fost un cosmar, chiar sia stazi este, chiar daca nu zilnic; nu am fost la specialist, simt ca nu pot sa vorbesc despre asta decat cu mine insami..."
Iulia23: "Nimeni nu intelege si toata lumea critica cand vine vorba de supraponderalitate, de grasime, de obezitate. Sunt si eu in aceeasi situatie, dar nu pot tine o dieta; si nici sport nu pot face pentru ca nu am voie din punct de vedere medical; am incercat si nutritionisti si nu ma pot tine de program; am o pasiune daunatoare pentru mancare si nu o pot stavili; ma simt ingrozitor; lumea se uita la mine, si sunt sigura ca se intreaba " nu a auzit de slabit?", "nu a auzit ca in 2010 se slabeste mult mai usor decat pe vremea bunicii"; "oare ii place sa arate asa, de nu face nimic in acest sens"; toti cred ca noi stam cu mainile in san si ne uitam cum adaugam kilogram dupa kilogram - sunt la capatul rabdarii, nu stiu prin ce metoda sa mai slabesc; aproape ca nu mai ies din casa - nu imi cumpar haine pentru ca ma apuca depresia cand vad ca sunt asa mari; si nu ma pot abtine din mancat...."
Ci intr-una din urmatoarele:
Izabel69: "Am facut o greseala in adolescenta, una adolescentina poate, si anume aceea de a avorta, m-a marcat profund la maturitate (eram aproape distrusa de tristete, resentimente, eram macinata de depresie), insa nu am stat degeaba; in ziua de azi exista atataea solutii de a iesi din astfel de "situatii" de criza; nu neaparat solutii, dar "umar" pe care sa plangi si sa care e dispus sa te ajute sa intelegi ce se intampla cu tine: am vorbit cu cei din jurul meu, si apoi am fost la un psiholog, pentru ca simteam ca trebuie sa fac ceva sa imi revin: eram distrusa pe toate planurile. Acum sunt in plin proces de 'recuperare'; mai exact fac consilierea sindromului post-avort si am facut pasi mari in evolutia mea: nu mi-am revenit complet, dar sunt intr-o stare buna din pucnt de vedere social, profesional, etc."
Inna33: "eu am fost grasuta, grasuta fetelor, la modul ca am avut 90 de kilograme, la o inaltime de 1.67. Eram ingrozitoare, ma simteam ingrozitor, nu ma intalneam nici cu prietenii, daramite gandul la un iubit era departe de mine. Eram depresiva si tot ce implica aceasta stare, nu mai e nevoie sa repet; dar am apucat taurul de coarne si am decis ca eu stapanesc greutatea, nu ea pe mine; e usor de spus, greu de facut, dar nu imposibil; nimic nu e imposibil daca iti doresti cu adevarat: stiam ca daca o sa ajung la greutatea ideala, o sa fiu 'the best of the best'; stiam deja cum voi arata, ce haine voi indrazni sa port, cum imi voi imbunatati postura; cum voi fi apreciata si maia les admirata de cei din jur (cel putin sub acest aspect); vroiam asa ceva, ravneam si am trecut la fapte; am avut ceva de furca, dar acum sunt chiar mai jos de greutatea pe care mi-am propus-o initial, sunt mandra de mine, si ma simt excelent; simt ca traiesc cu adevarat; nu numai din cauza hainelor, care stau ca turnate, dar ca si comportament, simt ca am "tratat" o buba, care nu se mai vindeca si care ma facea sa arat ingrozitor: psihic si fizic. Sunt fericita: nimic nu imi sta in cale!"
Ei au spus-o, noi le practicam!
Iata cateva motto-uri care mi s-au parut relevante pentru acest articol, pentru ideea de transformare, de schimbare, deputere de a o lua de la capat, de a te motiva. Pe mine m-au pus pe ganduri. Pe tine?
Lasa scuzele deoparte si tine minte: TU esti capabil. – Zig Ziglar
Daca vrei ca altii sa te respecte, respecta-te in primul rand tu. – Baltazar Gracian
Daca tu te pretuiesti putin fii sigur ca lumea nu iti va ridica pretul. – Autor necunoscut
Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara permisiunea ta. – Eleanor Roosevelt
Cel ce se indragosteste de sine insusi, nu va avea rivali. - Benjamin Franklin
Nu exista nimic bun sau rau, ci numai gandirea care face ca lucrurile sa fie astfel. - William Shakespeare
Nu rata articolul saptamanii!
Descopera noutatile cu care te-a intampinat luna februarie pentru un mix complet de energie, sanatate si silueta de invidiat!
Se poate muri, la propriu, din cauza plictiselii!
Plictiseala poate ucide cu adevarat
